18 dec. 2017

Noapte de iarnă



Se frânge cerul în stropi de argint,
Cu sufletul alb atârnă o lună,
Albe zăbrele se aștern pe pământ,
Un vânt nebun îi cântă în strună.

Pustie și rece-i urgia pe-afară,
Păsări și oameni se-ascund pe la case,
O beznă se întinde ca o gheară
Și iarna-ți aleargă prin oase.

Din bolta-cenușă se-mprăștie umbre,
Un viscol prin aer dospește
Și mantia albă se-așterne în tumbe,
Iar flacăra lunii abia mai clipește.


3 dec. 2017

Doze de alb



Se apropie noaptea.
O noapte ce cade
în torente albe.
Din loc în loc,
pe pământul rece și umed
cresc flori de gheață.
O lună plină agonizează
printre vârfurile copacilor,
legănându-se haotic.
E frig, iar vântul plânge
cu ochi plini de brumă.
Atâta liniște coboară
din cerul plin de nea,
încât orizontul își îmbracă
aripile de plumb...
și astfel își mai adună
în suflet încă o iarnă.