24 dec. 2015

Un Crăciun binecuvântat!


Vă dorim ca minunea nașterii Domnului să coboare asupra voastră lumină, har și senin!
Apropierea celor dragi vouă, prezenți la ceasul Sfintelor Sărbători să vă inunde sufletul cu bucurie, cu liniște, cu pace.
Aromele de brad, cozonac și portocale să se-mpletească cu mirosul iernii, iar clinchetul limpede al clopoțeilor și refrenele colindelor să vibreze la unison cu inimile voastre, într-o magie fără început și fără sfârșit. Crăciun Fericit!

23 dec. 2015

Miroase a linişte


Într-un colţ de cer îngerii albi dorm înveliţi într-o ne-lumească amorţeală, aşteptând picurii de gheaţă ca să picteze pământul.
Din întunericul ghemuit peste tot, câteva clipe cuminţi se agaţă de zorii zilei spre un nou început. Lacrimi de pe obrazul cerului botează câteva frunze care se mai zbat amorţite in ghearele crengilor.
Calm şi distins începe să "plouă" cu raze nefireşti dintr-un soare palid şi rece. E senin şi pare departe făgăduinţa unei ninsori. În case miroase a brad şi cozonaci adăugând tărie aerului de sărbătoare sfântă.
Cu multă lumină în suflet, cu visele agăţate de stele, împodobesc şi eu bradul cu globuri argintii şi cu beteală albastră. 
Să se asorteze cu cerul. 

13 dec. 2015

Tăcere alb-cenuşie



E o dimineaţă încărcată de tăcere, până şi orele îşi strigă plictisul în fiecare ticăit. Afară, o perdea groasă de ceaţă alb-cenuşie pluteşte deasupra trotuarelor, ca o nălucă. Trupurile copacilor se rarefiază treptat şi devin una cu mantia rece a timpului şi parcă totul se transformă într-o adiere ce aleargă despletită peste tot. 
Cu greu, răsăritul îşi croieşte drum pe deasupra norilor, încălecând văzduhul. Pe aripile păsărilor, bucăţi arzânde străpung aerul căutând un adăpost. 
Brusc, o mână nevăzută adună tăcerea alb-cenuşie împrăştiată în zori, iar cerul sprijinit pe o rază zâmbeşte eliberator. O lumină caldă începe să se joace pe oameni şi obiecte risipind frigul. 
Miroase a foc de flori şi a iarnă, iar clipele ce curg cuminţi spre o altă zi aştern ninsori de poveste, în visul Pământului.