Hiberno tempore

Miroase a îngheţ pe-afară, de o vreme. 

Inspir adânc şi greu răsuflarea rece a vântului, care trece prin mine ca o iluzie. Stropi de apă şi zăpadă se încurcă între ei, se cuprind şi se desprind unii de alţii ca intr-un dans şubred. 

Nici un nor nu se mişcă, stau suspendaţi parcă de mii de stele întunecate, ca o haină atârnată. Un cer întreg plânge cu bucăţi fulgerătoare şi reci pe obrazul meu drept. 

Cu ochii închişi rămân în neclintire şi sper doar că, în curând, vântul îşi va îmbrăca aripile de lumină.

În vârful peniţei

“Lumea noastră se întinde până unde îndrăznim să visăm.”

citat de Valeriu Butulescu

Afară e o lume care curge şi musteşte cenuşiu. Ca o umbră m-am furişat din aşternutul ei şi m-am refugiat într-o odaie din care am reusit să decupez o fereastră prin care să văd cerul cum înfloreşte… Cu stele ce ţin de cald în nopţile reci, cu o lună cu care pot respira într-un singur ritm şi cu… vise. Aici am hotărât să fie casa noastră. O casă în care orele-şi deschid cărări prin plasa unui timp încremenit. Cărări de iubire, de linişte şi de leac. Din când în când reuşesc să cobor adânc în mine, dau la o parte spaimele şi norii groşi ai îndoielilor şi caut după perlele de lumină şi blândeţe. Când le găsesc cu un efort supraomenesc reuşesc să le strâng în dreptul inimii ca mai apoi să le aşez în vârful unui penel spre aşternere. Brusc, in depărtare se aude ţipătul ascuţit al unui pescăruş şi pe cer încep să se strângă laolaltă câteva stele neastâmpărate...

O adiere delicată îmi mângâie umerii şi un sărut îmi poposeşte lângă urechea dreaptă împreună cu o şoaptă: scrie, draga mea, scrie!

Magic

Ce poate fi mai frumos decât nașterea unui îngeraș de copil? 

Primul nostru nepoțel Patrik s-a născut acum 3 zile. 
Bunul Dumnezeu să îl aibă în paza Lui.