Un Crăciun binecuvântat!

Vă dorim ca minunea nașterii Domnului să coboare asupra voastră lumină, har și senin!

Apropierea celor dragi vouă, prezenți la ceasul Sfintelor Sărbători să vă inunde sufletul cu bucurie, cu liniște, cu pace.

Aromele de brad, cozonac și portocale să se-mpletească cu mirosul iernii, iar clinchetul limpede al clopoțeilor și refrenele colindelor să vibreze la unison cu inimile voastre, într-o magie fără început și fără sfârșit. Crăciun Fericit!

Miroase a linişte

Într-un colţ de cer îngerii albi dorm înveliţi într-o ne-lumească amorţeală, aşteptând picurii de gheaţă ca să picteze pământul.

Din întunericul ghemuit peste tot, câteva clipe cuminţi se agaţă de zorii zilei spre un nou început. Lacrimi de pe obrazul cerului botează câteva frunze care se mai zbat amorţite in ghearele crengilor.

Calm şi distins începe să "plouă" cu raze nefireşti dintr-un soare palid şi rece. E senin şi pare departe făgăduinţa unei ninsori. În case miroase a brad şi cozonaci adăugând tărie aerului de sărbătoare sfântă.

Cu multă lumină în suflet, cu visele agăţate de stele, împodobesc şi eu bradul cu globuri argintii şi cu beteală albastră. 

Să se asorteze cu cerul. 

Tăcere alb-cenuşie

E o dimineaţă încărcată de tăcere, până şi orele îşi strigă plictisul în fiecare ticăit. Afară, o perdea groasă de ceaţă alb-cenuşie pluteşte deasupra trotuarelor, ca o nălucă. Trupurile copacilor se rarefiază treptat şi devin una cu mantia rece a timpului şi parcă totul se transformă într-o adiere ce aleargă despletită peste tot. 

Cu greu, răsăritul îşi croieşte drum pe deasupra norilor, încălecând văzduhul. Pe aripile păsărilor, bucăţi arzânde străpung aerul căutând un adăpost. 

Brusc, o mână nevăzută adună tăcerea alb-cenuşie împrăştiată în zori, iar cerul sprijinit pe o rază zâmbeşte eliberator. O lumină caldă începe să se joace pe oameni şi obiecte risipind frigul. 

Miroase a foc de flori şi a iarnă, iar clipele ce curg cuminţi spre o altă zi aştern ninsori de poveste, în visul Pământului.

Hiberno tempore

Miroase a îngheţ pe-afară, de o vreme. 

Inspir adânc şi greu răsuflarea rece a vântului, care trece prin mine ca o iluzie. Stropi de apă şi zăpadă se încurcă între ei, se cuprind şi se desprind unii de alţii ca intr-un dans şubred. 

Nici un nor nu se mişcă, stau suspendaţi parcă de mii de stele întunecate, ca o haină atârnată. Un cer întreg plânge cu bucăţi fulgerătoare şi reci pe obrazul meu drept. 

Cu ochii închişi rămân în neclintire şi sper doar că, în curând, vântul îşi va îmbrăca aripile de lumină.

În vârful peniţei

“Lumea noastră se întinde până unde îndrăznim să visăm.”

citat de Valeriu Butulescu

Afară e o lume care curge şi musteşte cenuşiu. Ca o umbră m-am furişat din aşternutul ei şi m-am refugiat într-o odaie din care am reusit să decupez o fereastră prin care să văd cerul cum înfloreşte… Cu stele ce ţin de cald în nopţile reci, cu o lună cu care pot respira într-un singur ritm şi cu… vise. Aici am hotărât să fie casa noastră. O casă în care orele-şi deschid cărări prin plasa unui timp încremenit. Cărări de iubire, de linişte şi de leac. Din când în când reuşesc să cobor adânc în mine, dau la o parte spaimele şi norii groşi ai îndoielilor şi caut după perlele de lumină şi blândeţe. Când le găsesc cu un efort supraomenesc reuşesc să le strâng în dreptul inimii ca mai apoi să le aşez în vârful unui penel spre aşternere. Brusc, in depărtare se aude ţipătul ascuţit al unui pescăruş şi pe cer încep să se strângă laolaltă câteva stele neastâmpărate...

O adiere delicată îmi mângâie umerii şi un sărut îmi poposeşte lângă urechea dreaptă împreună cu o şoaptă: scrie, draga mea, scrie!

Magic

Ce poate fi mai frumos decât nașterea unui îngeraș de copil? 

Primul nostru nepoțel Patrik s-a născut acum 3 zile. 
Bunul Dumnezeu să îl aibă în paza Lui.

Înfrigurare

E rece peste tot. Frunzele moarte ale copacilor colorează încă cerul, în drumul lor spre asfalt. Pe marginile trotuarelor, franjurii de ferigă adormiți mai tivesc încă piatra. De mult, greierii nu mai învăluie cu cântecul lor verdele ierbii, iar pământul începe să se prindă pe alocuri de omăt, ca de o țesătură lipicioasă. Cerul sprijinit pe un gând alb-cenușiu mai stăruie încă în senin.
În amurg, luna culcată pe ramuri se îngroapă adânc în trupul frunzelor rămase, până spre dimineață.

Undeva spre orizont freamătă vântul, gata-gata să aducă cu el fiori argintii. Mai e puțin până iarna va îmbrăca pământul cu o mătase rece.

Până atunci, peste tot miroase a flori uscate.

Mărturisire

Plouă peste inima mea

cu făgăduinţe de pe obrazul cerului,
iar veşnicia îşi caută culcuş într-un suflet.
Înfăşurat în cântec, un zâmbet

mi s-a aşezat în colţul gurii şi e gata 
să se strecoare pe tâmpla ta stângă.

E semn că am reuşit să îmblânzesc destinul
şi împreună cu bucăţile de suflet 
pe care ţi le-am aşternut deja în palme, 
am aşezat şi seninul.

Îţi fac o mărturisire!

Există ceva dincolo de toate aceste lucruri pe care curgerea vremii nu o va îmbrăca în uitare niciodată: iubirea mea pentru tine.

Cer ruginiu

Se unduie clipa-ntr-un amurg ecosez,

şi se închid în sine toţi trandafirii,

împreună cu vântul încep să dansez…

până şi luna valsează în ritmul iubirii.

Obosiţi, stropii de rouă se-aşează plăpând

pe firele ierbii de-acum ostoite,

după o vară fierbinte, înfiptă-n pământ,

o toamnă arămie se plimbă cuminte.

E totul pictat parcă de-o mână divină,

un nor de furtună e gata să strige

iar falnicii pomi presăraţi de rugină

aşteaptă tunetele, pacea s-alunge.

Pe cer soarele călător vrea libertate,

dar se supune şi se-ascunde cu greu.

Sub veşmântul unei ploi deşertate

s-a încâlcit bezmetic... un curcubeu.

Nuanţe

Se scutură treptat cerul de seninul lui iar zilele par să tragă după ele culorile toate. O cortină aburie de nori grei freamătă gata-gata să se frângă, într-o infinitate de lacrimi.

Înspre amurg, rafalele de vânt stau îmblânzite aşteptând parcă un semn de eliberare.

O poftă de toamnă târzie împodobeşte tăcerea. Pe aleile presărate cu copaci se aude murmurul frunzelor, ce aşteaptă s-alerge cadaveric, de ici-colo. 

Pe alocuri, câteva flori uscate îmbrăţişează strada zugrăvind-o în nostalgie. Un soare veşted alunecă spre asfinţit, printre clipele ce curg cuminţi spre o altă zi.

Cu ochii rezemaţi de fereastră m-am rătăcit în încrengătura de senzaţii pentru o fărâmă de timp... Simt cum o toamnă distinsă şi calmă caută adăpost în sufletele tuturor.

În linişte…

Suflet plin

Am scrijelit cu condeiul sufletului meu printre nerostitele-mi cuvinte şi miroase a linişte. Pentru că m-am născut în ziua în care te-am cunoscut.

Nerostitele-mi cuvinte,

zac pe buze, ostoite.

Vise, fluturi stau în palmă

luna sus zâmbeşte calmă.

 Vreau să-ţi spun o vorbă-două

 glasu-mi picură doar rouă.

Vântul murmură agale

cu o stea în felinar

cuvintele-mi pe buze

s-au făcut nectar.

Şi-n astă infinită clipă

şi vise şi fluturi şi speranţă

mă-nsoţesc până la capăt de zare

în ceea ce se numeşte viaţă.

Modelează-mă după inima ta

Se face noapte treptat. Norii încalecă văzduhul şi în urma lor o perdea groasă de alb- cenuşiu se aşterne peste tot. Fărâma de lumină rămasă se propagă în mii de stele. Pe obrazul cerului aleargă vise, iar asfinţitul zâmbeşte liniştit presărând pe aripile tuturor păsărilor o stare de tăcere. Mă ghemuiesc într-un fotoliu şi încerc să scriu ceva, dar cuvintele devin culori şi cerul devine o pânză colorată. Pe negândite mă plimb printre roiuri de galaxii şi cu mâinile pline de stele încep să modelez eoni, din toate zâmbetele şi fericirile noastre. Într-o strălucire calmă şi distinsă îngeri cu aripi pline de rugi opresc timpul în loc. În atmosfera înfiorător de inocentă murmur o dorinţă: modelează-mă după forma inimii tale. Pentru eternitate!

La poarta sufletului tău

La poarta sufletului tău

pot plânge doar de bucurie

pentru că mi-ai înfăşurat fiinţa

într-un cer continuu.

La poarta sufletului tău

pot desena cu gândul liniştea

indiferent de timp, pentru că

forma lumilor noastre

se naște din lumina ochilor tăi.

La poarta sufletului tău

mâinile mele strâng în pumni

vise nesfârşite,

iar eu mă simt atât de întreagă…  

Debut poetic - Articol semnat: MARIN CĂLDĂRARIU

DEBUT POETIC - „POEZII CU SUFLET" de Violeta Şandor 

Aşa se intitulează volumul între coperţile căruia sunt scrise 54 de poezii purtând semnătura târgumureşencei Violeta Şandor, care mi l-a încredinţat spre lecturare, spre a-l face cunoscut cititorilor cotidianului „Cuvântul liber". „Cochetez cu poezia de pe băncile şcolii şi cred că redau «o parte din mine» atunci când scriu - mărturiseşte poeta. Poeziile şi gândurile aşezate pe coala imaculată sunt pentru mine un pansament sufletesc şi îmi oferă un fior pe care-l confund cu o stare de bine, de fericire."

Arome de vară

E o după-amiază toridă de vară. O adiere fierbinte rostogolește praful de pe strada vătuită cu soare. Oameni cu chipul stors de căldură își urmează alene drumul. Din când în când, un vânt străin anunță sfârșitul de zi, printr-o zbatere sterilă. Se aude suspinând amurgul, care caută adăpost în ființele care nu-i refuză azilul. Împunsături de aer curat îmi pătrund în nări și încerc să dilat clipa pe măsura imensității. Orele mute ale nopții vor răspândi în curând răcoarea peste pământ, ca răsuflarea îngerilor peste vise. Se întunecă chinuitor de încet, doar câteva stele grăbite tremură pe întinderea albastră, vestind înserarea. Miroase de-acum a noapte și lumina învinsă se retrage, jucându-se pe chipuri și clădiri. Nici nu-ți dai seama când sau cum începe să plouă cu raze dintr-o lună rece.

Ce ușurare, Doamne, ce ușurare!

Apare luna

În vâlvătaia roşiatică a serii se prăvălesc stele peste ultimele zvâcniri ale zilei.

Mor clipele albe iar din cenuşa lor iau naştere umbre grele.

Din ochii cerului se preling picături de tăcere înfiorând simţurile. Undeva pe o creangă o pasăre nocturnă îşi cântă singurătatea.

Apare luna.

O lună mare şi albă încărcată de răceală aruncă o lumină stranie pe pământ. Mi-e frig dar mi-e bine, cu atâtea stele adunate pe prispa sufletului meu.

Roșu aprins

Se luptă primăvara inutil să păstreze printre nori razele unui soare ce agață peste tot culori proaspete. Începe parcă prea dintr-o dată să miroase a tei inflorit și a amiază dogoritoare. Cu obrajii colorați mai rosu decât cireșele, trupuri se împart între pulberea de praf și umbre.

Printre norii de aicea de jos soarele plin tipărește canicula pe aripile tuturor fluturilor într-o adâncă liniște, așteptând. Poate vor cădea fulgi de răcoare în valuri peste ființele noastre nemulțumite. 
Ce-o fi, o fi…

Déjà vu

 

De la fereastra camerei privesc cum cerul deschis se destramă într-un trup de ploaie. Câțiva nori grăbiți trag înapoi soarele și câteva raze, ca niște frânghii răsucite, poposesc într-o groapă verde. Miroase a busuioc și liniște, iar jocul ciudat al razelor taie parcă cerul în felii de lumină. Brusc, umbrele o iau la goană și totul se clatină amețitor, sfidând aproape gravitația. Coroanele copacilor, rândurile cenușii ale păsărilor, oamenii, toate la un loc se înghesuie sub cerul care se rotunjește peste acoperișurile tremurânde, ca într-un tablou.

Se fărâmițează amurgul și, de la fereastra camerei privesc cum lumini scăpate parcă dintr-un cuptor brăzdează orizontul. Plouă șiroaie, iar tristețea mă cuprinde încet. Aud glasul subtil al stropilor, pe aripile unei păsări ce caută agitată o ieșire spre cer.

Pe umerii pământului se sprijină încă o primăvară capricioasă.

Silabe supuse

Între Carul mic şi Carul mare

peticeşte Luna

o bucată de cer.

În jurul ei, vântul,

asemeni unui ritual

îi aşează razele

despletite într-un nimb.  

Totul pare ireal şi

un miros de primăvară

mistuie încet Universul.

Îmi simt deodată sufletul

bântuit de o clipă fierbinte

şi fiecare strop căzut din ea

îmi hrăneşte gândul.

Arome de şoapte dulci

presărate pe tâmple

ca o simfonie timidă,

îmi învăluie fiinţa.

Te-am strâns tare în braţe

şi am reuşit să opresc timpul,

destul încât să ne mutăm pe o stea,

unde orele să cearnă linişti peste noi

şi ploile de stele înmulţite

să picure iubire zi după zi.

Vise din cer

În tăcerea nopţii

ai aşezat

parcă din nevăzut

peste mine
vise din cer

ca nişte ţurţuri.
Atârnă uşor,

parcă fără origini
şi se făuresc

din propria lor lumină
într-o fântână cu iubire
care îmi dogoreşte fiinţa...
Şi uite cum mă îmbraci

într-o eternă poezie

zi după zi. 

(sursa poza: ©Katherine Lister,www.deviantart.com)

Am

Am sufletul

încărcat de iubire

de fiecare dată când

ochii-ţi privesc

lumina din ei sorb;

şi-ncep să respire

până şi zorii ce-aleargă

pe-un mal pământesc.

Am ploaia de rouă

pe-obraz,

când tremurând

gura ta mă dezmiardă,

iar clipa îngroapă

dureri şi necaz

şi trupul mi-e zbucium...

iubirii cad pradă.

Am focuri de stele

născute în mine,

în valuri simt sângele

că îmi curge,

şi simt trăirile mele în tine,

când mâna ta

pe trupu-mi se scurge.

Primăvară

A cunoaşte. A iubi

Înc-o dată, iar şi iară

a cunoaşte-nseamnă iarnă

a iubi e primăvară.

A iubi - aceasta vine

tare de departe-n mine.

A iubi - aceasta vine

tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.

Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?

A cunoaşte - ce înseamnă?

A iubi - de ce ţi-e teamă?

printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,

patimă fără păcate

ne răstoarnă-n infinit,

cu rumoare şi ardoare

de albine re-ncarnate.

Înc-odată, iar şi iară,

a iubi e primavară.

(Lucian Blaga)

Artă

Mi-ai construit un suflet

din petale de floare,

candid și fierbinte

cu irizații de soare.

Din stelele-albastre

ai stors strălucirea

și-n trupu-mi de lut,

ai ascuns fericirea.

Cu mâinile tale

pline de răsărit,

în adânc de zâmbet

ai încrustat liniștit,

florile lunii

cu dulcile-ți cuvinte

și de-atunci 
toate anotimpurile

cu linistea sunt logodite.

2008

“Te iubesc fără să știu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur și simplu, fără complexități sau mândrie; te iubesc pentru că nu știu altă cale…” – 

Pablo Neruda

Când ne-am cunoscut, eu eram un simplu eu, îmbrăcată în tăcere şi îmi era imposibil să visez. Pe atunci, într-un colţ de cer stăteau îngrămădite câteva răsărituri şi nişte firimituri de aripi, pe care îmi era foarte greu să le întregesc.

În loc de suflet aveam pulbere de zăpadă cu care construiam singurătatea, în lumea din mine. Până când…

De ceva vreme din cerul de deasupra plouă cu îngeri, iar lumea din mine devine un cer aici jos, care se reclădeşte din noi răsărituri. Am împăturat repede nopţile nefireşti cu umbrele lor lichefiate într-o foaie albă şi am aruncat-o prin faldurile perdelelor pe unde luna respira rece, să le îngheţe definitiv.

De atunci în palma timpului cresc zâmbete înfăşurate cu lumini de astre iar eu trăiesc şi azi şi mâine în tine, cu tine până la infinit.

Eu sunt tu

Acasă. Un loc în care timpul se ascunde în cuvinte rostite molcom între două bătăi de inimă. Aici mereu sunt înconjurată de o sumedenie de vise, de șoapte, de gânduri cuminți. Pe unele dintre ele (cum ar fi visele) le ascund în sufletul meu ca un copil. Dar nu pentru că îmi este teamă că le-aș putea pierde sau pentru că sunt egoistă ci doar le păstrez acolo pentru mai multă siguranță. Existența lor îmi luminează și hrănește inima. Și uite așa îmi dau seama că destinul mi-a pregătit zâmbete de încurajare, avalanșe de clipe magice si multă, multă liniște. Printre vise, șoapte și gânduri cuminți. Iubirea… curcubeu de sentimente, suflet împlinit cu bucurii, doruri ce se topesc în clipe de fericire. Pe toate le-am descoperit  într-o seară când cerul s-a spart de fereastra mea și tu mi-ai îmbrățișat ființa. Atunci cu vârful degetelor am pictat pe o pânză invizibilă sunetele din muzica inimii mele.

Înconjurată de o sumedenie de vise, de șoapte, de gânduri cuminți și de o nemărginită pace privesc în sus și mulțumesc lui Dumnezeu că realitatea ia locul viselor iar tu îmi cuibărești mâna în mâna ta, inima în inima ta. Pentru totdeauna. 
Pentru că te iubesc.