Printre copacii goi şi subţiri
stau tolănite câteva raze ca nişte lungi tăceri. În aerul gri şi umed, umbrele
se contopesc cu seninul într-un răsărit. Totul pare potrivit de frumos şi simţi
cum pământul se mişcă spre lumină către o nouă zi.
Peste tot pluteşte veşnicia
asemeni unui vânt călduţ care stăpâneşte domol lucrurile. Pe străzile
somnoroase începe agitaţia pe lângă aceleaşi clădiri, cafenele şi parcuri. Cu
primul pas făcut afară începe realitatea. Dincolo de orice, încerci să înţelegi
tăcerea lucrurilor ca un fel de continuitate.
Uite aşa mai începe o zi cu
ore, gânduri, aşteptări, vise viitoare... la nesfârşit.
