27 mai 2013

Suprafeţe vizibile




Am înmuiat literele în albastrul cerului
şi văzduhul se stinge treptat într-un amurg...
Un vânt răzleţ mă dezbracă de cuvinte
şi începe să plouă cu raze de lună invizibile,
în pieptul meu, ca nişte aripi de foc.
În ceasul acela totul s-a transformat în cântec;  
din cer, clipe pline de veşnicii, mă cuprind.
Încep să scriu…
În spatele frazelor şi paragrafelor,
cad lin, picuri de iubire ce mă umple
de extaz, de tandreţe, de Rai.
Golită de gânduri, beată de nemărginire,
înfloreşti pe buzele mele gratitudine
şi înţeleg că momentele magice din lumea asta
se materializează într-un fel de prezent şi viitor în mine.
Şoptesc, cuprinzandu-ţi obrajii cu palmele amândouă:
eu, nu eram eu şi nu eram nimic, dacă nu erai tu. 

20 mai 2013

Un altar de cuvinte




Am zăbovit alături de cuvinte pe foaia albă...  
Într-un târziu, sub troienele literelor, 
am găsit atâta linişte! 
Şi mă gândeam în sinele meu… 
dacă aş putea opri măcar pentru o clipă 
grijile şi temerile din sufletul tău, 
s-ar numi fericire. 
Dacă mâinile mele ar putea culege stele şi păsări, 
stropi timizi de rouă şi ore îmbujorate, 
pe toate le-aş îndesa într-o ceaşcă 
şi să bei ţi le-aş da. 
Pentru ca într-o bună zi să se transforme 
într-un râu de linişte în inima ta. 
Dacă extazul frunzelor şi răsuflarea vântului 
ar putea fi supuse, 
aş toarce din ele cuvinte cu miros bun 
şi aş umple cu ele trupul timpului…
Şi am să mă rog să nu murim nicicând!

15 mai 2013

Sortis




Ştiu că voi reuşi foarte uşor să merg pe un nor. N-aş putea să cad de acolo, pentru că nu duc în spinare povara lucrurilor nespuse, a poveştilor neterminate sau a drumurilor de urmat. De aceea sunt uşoară, extrem de uşoară, până spre transparenţă… 
Spun asta pentru că văd cum razele soarelui îmi traversează întreg trupul şi îmi luminează sufletul. Tocmai de aceea deschid voit spaţii în fiinţa mea, pentru ca energiile blânde, ce vin dinspre tine, să le pot primi. Şi aşa, golesc din ele obişnuinţa, pentru ca locul în care să se ascundă fericirea să fie trupul meu. 
Şi asta merită tot efortul, concentrarea şi sângele meu.

8 mai 2013

Timp de poveste




În adâncul sufletului meu cred cu înverşunare că trăiesc un vis. Un vis pe care puţini doresc să-l aibă, de teamă că nu vor fi capabili să-l menţină viu. Acela de a dura fericirea. O fericire care te umple din plin, care te face să creşti şi să te schimbi. Astfel, am descoperit că înlăuntrul meu Universul vorbeşte o limbă aparte, unică, numită iubire. Este singura mea raţiune de a trăi şi asta îmi amintesc zi de zi, atunci când mă reclădesc în ea pe mine însumi. Şi evadez… evadez din realitate, într-un timp de poveste, unde sufletul e-un fel de barcă ce te poartă pe ape liniştite şi ancorează puternic pe o insulă construită din emoţii şi bucurii unice. Acolo, cerul devine pământ, pământul cer, iar inima începe să-ţi bată nebuneşte. În bătăile ei recunosc propriul tău ritm, propria ta lume. O lume a viselor, a destinelor împăcate, a sufletelor aşezate, a fericirii ce durează.

2 mai 2013

Invierea Domnului

Invierea Domnului este evenimentul fara pereche in istoria lumii. Importanta ei intrece in mod absolut tot ce se intampla si se poate intampla in univers. Numai creatiunea lumii mai are aceasta importanta si calitate. Ca si creatiunea tot asa si invierea, nu sunt evenimente propriu-zis istorice, intrucat nu se datoresc unor cauze imanente, nu pot fi explicate si prevazute ca provenind din concursul fortelor si imprejurarilor naturale antecedente. Invierea Domnului nu se datoreaza vreunei puteri din natura omeneasca a Domnului, sau altor puteri naturale de primprejur. Invierea Domnului nu este o veriga ce se insira in lantul vietii istorice ca toate celelalte intamplari. De aceea cauza care a produs invierea nu s-a putut vedea in lucrarea ei, fiind transcendenta mijloacelor de investigatie si de constatare omeneasca. 

Daca ar fi vazut pe Domnul dupa moarte cineva fara credinta ar fi cautat, desigur, o explicatie naturala a acestui fapt sau l-ar fi considerat o enigma a carei explicatie naturala nu se poate da inca, dar se va putea in viitor. Si aici, ca si la creatiune, toate explicatiile acelea se pot usor destrama si exista foarte multe consideratii cari mana mintea spre acceptarea invierii prin Dumnezeu, dar pozitiv, empiric si deci absolut constrangator, lucrul nu se poate vedea. Credinta isi pastreaza si aci rolul hotarator. Se vede ca e destinul nostru cat suntem in forma actuala de existenta sa nu ne putem apropia de lucrarile si de prezenta lui Dumnezeu prin vedere, prin constatare indubitabila, ci prin credinta, prin ascultarea si acceptarea smerita a asigurarii ce ne-o da prin cuvantul Sau. Prin inviere El scoate lumea din starea bolnava in care s-a rostogolit, inaltand-o la o stare a carei bogatie, plenitudine si fericire nici nu ne-o putem inchipui, asa cum nu-si poate inchipui omul mereu bolnav starea de perfecta sanatate. Daca prin pacat s-a introdus in viata de la Dumnezeu boala radicala, prin inviere aceasta boala e eliminata. E de crezut ca fara caderea in pacat n-ar fi intervenit inviere, asa cum peste tot n-ar fi avut loc intruparea Fiului lui Dumnezeu. In Iisus Hristos viata cea noua, eshatologica, e realizata. El este incepatura pentru toti cari cred in invierea Lui, pentru intregul univers, care actual boleste. Viata cea noua nu este numai promisiune, ci este in El realizata, prezenta. Noi insa traim mai departe in istorie, dar cu ochii credintei si ai sperantei spre El, spre viata cea adevarata, deplina, ultima si fara de moarte.

Cand zicem cu credinta: Hristos a inviat! afirmam implicit: Noi toti vom invia!