Te port în mine

Mă tulburi şi mă linişteşti şi mă tulburi iarăşi, când din ochii tăi văd cum evadează stoluri de vise care-mi străjuiesc lumea. Simt în adâncul meu cum iubirea construieşte în noi o linişte magică şi totul devine dintr-o dată o mică stea în acest univers văzut şi nevăzut. În astfel de clipe simt cerul atât de aproape încât pot atinge cu vârful degetelor razele soarelui la răsăritul lor. De aceea te iubesc, pentru că porţi în tine lumina tuturor florilor nedeschise încă şi zâmbetul cerului între răsărit şi amurg. Poate de aceea port în mine fiinţa ta, oriunde mă duc.

Mi-e dorul zbor şi mi-e senin
În beznă când mă frânge,
Iar dragostea ţi-o simt deplin
Când mâna ta m-atinge.

Săruturile-ţi simt şi mă îmbată
Când gura ta pe-a mea se odihneşte,
Iar palmele-ţi pe trupu-mi se desfată,
Fiori mă ard, iubirea mă robeşte.

O ploaie de dorinţi mă hăituiesc
Cu fiecare dulce-a ta privire,
Îmi eşti surâs, eşti şoapta ce-o doresc,
Şi-mi umpli inima cu-atâta fericire.

În tine mă ascund ca-ntr-un ocean,
Şi dorul mi l-ai stins sub clar de lună,
În fiinţa mea te-am strâns şi te chemam,
Revino, alintă-mă în clipa ce-o să vină!

Jurnal (IV)

„Cu ochii lui curaţi, ca un cer de vară, mă privea din prag şi parcă uitase de el, dăruindu-mi-se cu totul. Am descoperit atunci în sufletul meu ceva ce părea a fi un sentiment venit din veşnicie sau, mai degrabă, un legământ, căci sentimentele vin şi pleacă, dar iubirea rămâne. Iubirea aceea pe care o simţisem atunci, avea să-mi umple fiinţa pentru totdeauna. Nici măcar nu făcusem vreun efort să primesc o astfel de iubire. Se născuse pur, dar atât de simplu dinlăuntrul meu şi începusem să percep cu inima minunăţia fiinţei lui. Desluşeam curăţenia şi cuminţenia sufletului şi brusc, reuşi cumva să-mi citească rugămintea tăcută de pe buze: „Îmbrăţişează-mă!”. Acest bărbat neobişnuit de tandru şi ocrotitor îmi înconjură mijlocul cu mâinile şi într-o îmbrăţişare pătimaşă, am scos un oftat. Îl iubeam aşa de mult încât nimic nu strica clipa, poate doar tremurul meu, în imensul acelei bucurii. Îmi îngropasem faţa în umărul lui şi simţeam cum întreaga fiinţă mi se dizolvă molcom. Eram sigură că el era dragostea pe care o aşteptam şi o doream cu atâta ardoare.”

P.S. Am certitudinea că unele lucruri din viaţa mea sunt veşnice: sufletul şi iubirea noastră!

Jurnal (III)

„ Tocmai atunci când ultimul gând al meu despre mica oază de linişte pe care o percepeam se stinse, ceva din afara mea mă tulbura molcom. Erau cuvintele tale, aşternute pe o foaie de hârtie …” Tu eşti sufletul meu, pentru totdeauna”… Parcă fiecare cuvânt avea ca pecete un zâmbet. O adiere trecea uşor, ca o şoaptă, peste buzele mele şi încercam să murmur ceva. Citeam cu inima fraza, de la un capăt la altul, de câteva ori şi simţeam că mă învăluie o perdea de stele răsărite nu ştiu de unde, făcându-mă să zbor… Suspinând, mi-am dat seama că întreaga frumuseţe a lumii acesteia poate încăpea într-un singur om. În spatele cuvintelor percepeam bunătatea şi iubirea unei inimi pline de farmec şi descopeream omul cu care doream să trăiesc în mijlocul tuturor lucrurilor. Împreună cu raza puternică de soare care a pătruns în cameră, uşa s-a deschis şi ai apărut tu.”

va urma

                                                        

Jurnal (II)

„ Priveam în mine şi tot ce puteam face pentru moment era să mă eliberez de singurătate şi de neputinţă. Cineva, undeva, trăieşte sigur pentru mine. Ştiam asta, aşa cum ştiam că zorii strâng noaptea sub mantia lor, iar stelele se preschimbă în rouă în fiecare dimineaţă. Singurul lucru care mă mai ţinea în viaţă era speranţa şi încercam să o menţin vie în latura mea umană, frumos şi firesc, într-o realitate necesară. Pentru prima oară mă simţeam înconjurată de linişte. Eram sigură că vedeam cu ochii şi simţeam în adâncul fiinţei mele împlinirea unui vis vechi. Acela de a dărui şi primi iubire. În spatele pleoapelor simţeam lacrimi de bucurie.”

va urma

Jurnal (I)

Tolănită pe canapea şi mângâiată cald de soarele ce străbate nestingherit geamul camerei, decid între două gânduri că trebuie să scriu. Trecut, prezent, viitor, le aşez frumos în vârful peniţei şi încep călătoria prin tumultul meu interior. Nu-mi pot imagina scrisul decât contopit cu muzica. Picături de sunete se desprind din pianul lui Clayderman, pe care-l aud răzbind din difuzoarele ataşate calculatorului.
Dintr-o dată timpul se opreşte, iar senzaţia e una desăvârşită. În cuvinte mătăsoase încerc să dau un sens nou existenţei…


„ Buzele mele s-au rugat neîncetat pentru iubire şi la revărsatul zorilor, când vorbele s-au prefăcut în cântec, bucuria a căpătat formă. O formă pură de dăruire, de înţelegere, de sens. Sălăşluia de mult înlăuntrul meu, iar acum explodează în daruri nesfârşite. Sufletul meu a ales sufletul tău, ca să capete o linişte veşnică. Zi de zi, ceas de ceas, toate contrazicerile vieţii, obstacolele şi răutăţile, se pierd în iubirea care întruneşte tihna şi dăruirea laolaltă… „

va urma

Clipa mea

                                            

Întreg Universul vibrează

şi dincolo de el

eu am fost firavă clipă,

peste-a umerilor lumi.

Cu ochii închişi,

simt cum somnul

curge limpede,

peste sufletele fără timp.

Spaime moi prevestesc

din când în când vise.

Înlăcrimată şi mută,

cu buzele înţepenite pe cuvinte,

te chem…

Pentru mine, un singur zâmbet

de-al tău sau un gest tandru,

poate fi casa mea.

Şi Universul poate vibra

dincolo de tumult,

cu spaime cu tot.

Între tăcere şi zumzet,

alunecând pe pleoapa cerului,

mi-am ales alt Univers,

care începe şi se sfârşeşte cu tine.