3 iun. 2012

Timp




Aleargă timpul peste noi, ca nişte nori fără somn. Şi cine l-ar putea supune să devină împăcarea dintre început şi sfârşit? Secundele mor unele după altele, obosite, zidind umbre pe trupuri. Rând pe rând se preling anii cu atâta nerăbdare copilărească încât undeva, în văzduhul smerit, se-aud orele răcnind între lumi. Neînţeles tribut îşi iau zeii din zâmbetele dulci, din speranţele foşnind zănatic în lumină, din sufletele răscolite de iubire! La capătul existenţei, într-un amestec de durere, linişte şi iertare, înţelegi că întregul Univers - acesta pe care-l cunoaştem - nu este altceva decât o taină dintr-o poezie nescrisă.




Transcend în spaţiu şi timp,
Renasc mereu de fiecare dată,
Nelinişti născute preschimb
În veşnicii şi iubire curată.

Realitatea e tot mai prezentă,
Ucigând spiritul-dorinţă din vis,
Gândul devine o prezenţă atentă,
Irizând fiinţa de dorul nescris.

Se scurge destinul închis în clepsidră
Şi viaţa e zbor desenat pe nisip...
Spiritul angelic e-o atingere blândă
A existenţei noastre tatuate în timp.

Vreau să-mi divid existenţa banală
Între realul absurd şi magicul vis,
Să-mi răstignesc tristeţea în lumea reală
Şi să-mi câştig viaţa din palidul abis.

..........................................................

Aştept să cadă şi zidul din noapte,
Lumina să-mbibe ştersele culori,
Fluxul iubirii să coboare în şoapte,
Iar visul să devină realul din zori.



2 comentarii:

  1. CUVINTELE CE LE-AM CITIT MAI SUS SINT CU ADEVARAT MAGICE,PROFUNDE,SCRISE DIN SUFLET..........SINT ADINC INCINTATA SI MA AFLU INTR-O ATMOSFERA REFLEXIVA..........NU ARE NICI UN ROST SA COMENTEZ CEEA CE VORBESTE DE LA SINE.........EXCEPTIONAL.........RESPECT SI CRED CA DIN CELE CITITE VOI UTILIZA IN VIATA!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. ANISOARA,
    Ma bucura prezenta ta pe blogul meu. Sper ca am atins esenta din cuvantul scris si am transpus cat am putut de clar rostuirea noastra, calatoare pe acest taram.

    Cu drag

    RăspundețiȘtergere

Parerea voastra conteaza